Istros, milesian, Peuce, insulă cam cât Rodos, -în cele cinci guri ale Dunării, între mare şi guri; iar, la rîul Tyras (t) notaμÿ neita:), adînc, cu pesci bună, navigabil, oraşul milesian cu acest nume. (1) Reproducênd spusele lui Alexandru Polyhistor despre Tyras şi Tyrani (sub Sulla), geograful Ştefan din Bizanţ (sec. V-lea după Chr.) adaoge (de la dînsul?) că oraşul se numià şi Ophiusa (exaλsito dè 'Optobox). (2) (ἐκαλεῖτο Οφιούσα). Strabo (pe la 20 d. Chr.) (3) dă Dunării şépte guri (Timaget abià treĭ) (4): cea mai mare, Hieron (Sfîntă), la drépta celuĬ ce merge spre mare (iar restul «pe rînd, în trecerea [apáñλ¶] spre Nistru»), deci Sf. Gheorghe: cea mai mare insulă e Peuce, a Bastarnilor Peucină. Între guri şi Nistru malul e pustiu: «ἡ τῶν Γετῶν ἑρημία, πεδιὰς πᾶσα καὶ ἄνυδρος, pustia Geţilor, tótă şésă şi fără apă», iar «la gura Nistrului», Hópros NEOTτολέμου şi Κώμη Ἑρμώνακτος. In sus pe riu, la 140 de stadii, Nixoviz la stânga, Ophiusa la drépta; un alt oraş ar fi, se dice, încă 120 de stadii mai sus. Nici o menţiune despre Tyras, care existà evident şi erà prosperă. (5) Ovidiu, exilat la Tomi între anii 9 și 17 d. Chr., cunósce rîul Tyras, cu apele încete nullo tardior, dar, mai sus de Tomi, el zugrăvesce numai barbaria scită, sarmată şi getică. (6) Pomponiu Mela (c. anul 43 d. Chr.) scie că Tyras se varsă lângă oraşul cu acest nume; că Dunărea are mai multe guri, dintre cari trei tenues, iar restul navigabile; oraşe nu cunosce în acestă regiune decât Istropolis, «pe mal lângă Dunăre» (in littoribus Istro proxima); iar dintre insulele din deltă vorbesce numai de Peuce, «cea mai cunoscută şi mai mare». (7) Pliniu cel Bătrân, compilator din a doua jumătate a secolului întâiŭ d. Chr., numesce gurile Dunării, de la Nord la Sud: Spireostoma, Boreostoma, Calonstoma, Pseudostomon, Nara

-

(1) În Müller, o. c., I, p. 226 și în Mem. soc. din Odesa, III, p. 135 şi urm.

(2) În Müller, o. c., I, p. 229, nota saŭ Fragm. Hist. graec., III, p. 232. (3) Kiepert, o. c., p. 7.

(4) Fr. Hist. gr., IV, p. 519 (Kaλóv,.. şi Nápaxov).

(5) Strabon, c. VII, cap. III, § 14; cap. IV, §§ 15, 16.

(6) Ovidiu, Epistolae ex Ponto, c. IV, ep. X.

(7) C. II, cap. 1, 2, 7.

customa, cu insulele Peuce, Sarmatica, Canopon diabasis şi lacul Halmyris. (1)

Peste Dunăre citéză localitățile (oppida) Cremniscus, Aepolium, şi munţii (sic) Macroremni. (2) La «vestitul rîŭ Tyras » pune oraşul omonim, «unde se diceà înainte Ophiussa» (ubi antea Ophiussa dicebatur). (3) Ptolemeŭ (sec. II) împarte gurile în apropoí, despărţiri, cari se varsă în mare prin Hépy şi oτópata, părți și guri; despărțirea» de lângă Noviodunum are douě «părţi»: cea de sud, cuprindênd insula Peuce, se varsă prin gura Peuce saŭ Sfîntă; cea de nord, formând balta Thiagola, se varsă prin gura Thiagola saŭ Psilon. «A doua despărţire» cuprinde o «parte» superióră, ce se varsă prin gura Boreion, şi una inferióră, ce se varsă prin gura Inarakion. O a treia, probabil, se desparte în braţele şi gurile Pseudostomon şi Kalostomon.

În deltă, Ptolemeŭ citéză un cap: Tτspòv xpov şi oraşul Istropolis. «Între Prut» [şi Dunăre], însémnă localităţile Nκώνιον, Οφιούσσα, Τύρας πόλις, iar la Apus de versarea Nistrului : Ερμώνακτος κώμη şi Αρπις πόλις. (4) în periplul lui Arrian către Împăratul Adrian (sec. al doilea d. Chr.), póte isvorul cel mai bun din câte ni s'aŭ păstrat asupra Mării Negre, opera unui militar practic şi unui cunoscător al locurilor, avem de la Odessos (lângă Olbia) la 250 de stadiĬ balta Istrienilor, Ιστριανῶν λιμήν; apoi, la alte 50, Ισιακών λιμήν; de aici se ajunge, după o cale de 1.200 de stadii, la gura Psilon, «iar cele din mijloc sunt góle şi fără nume». Apoi Arrian însemnă, după 60 de stadii, a doua gură, de unde, la 40 altele, a treia, Kalon, apoi, la 60, a patra, Narakos, şi, în fine, la 120, a cincea, de unde, după 500 de stadii, oraşul Istria (siç ’Iorpíxv róλıv) şi, mai departe, Tomi. (5)

După Amian Marcelin, care s'a luptat póte prin aceste părță, în apropiere de Dromon Achilleos» se află colonia

«

(1) C. IV, cap. XXIV.

(2) Ibid, cap. xxvi, § 82.

(3) Ibid., cap. XXIV.

(4) C. III, cap. x, §§ 1-8, 16.

(5) Müller, Geogr., I, p. 397-9. Natural că e greșită punerea Leucei (Insula Şerpilor) la nord de gura Psilon.

Iorga, Chilia și Cetatea-Albă.

2

<feniciană Tyras, udată de rîul Tyras. Dunărea are şépte guri, dintre cari în întâia e Peuce; a doua se chémă Naracustoma, a treia, Calonstoma, a patra, Pseudostoma, apoĬ douě mai mici: Boreonstoma şi Sthenostoma şi, în fine, a şéptea, fórte mare şi négră ca o baltă. În fine, Amian vorbesce de Histros, quondam potentissima civitas» ; în gură mai locuesc Trogloditi, Peucini (Peuci) şi alte popóre mai mică. (1) Al doilea periplu atribuit lui Arrian, mult posterior, redactat după isvóre mai vechi prin secolul al V-lea cel mai curînd, descrie ca și autenticul Arrian gurile Dunării. În teritoriul dintre guri şi Odessos, el pune, între acest oraş si golful Ιστριανών, ο localitate nouă, Σκοπέλους χωρίον, la 160 de stadii de Odessos. Între golful citat și guri, pe locul deşert al lui Arrian, pune, archaisând de sigur, Nizóvtov zopiov, rîul Tyras şi oraşul (după Skymnos), Turnul lui Neoptolem, Κρημνίσκος şi τὰ ̓Αντιφίλου. (2) Din toate acestea se vede, că pe locul Chiliei de astăḍi nici un isvor nu arată o localitate veche. Achillea e după Mela Insula Şerpilor, numită de alţii δρόμος ̓Αχιλλέως (3), dar nu o cetate.

Lykostomon nu se numià în anticitate nici una din gurile Dunării, cari, póte, atât de variat se dă numărul lor, eraŭ alt-fel conformate decât astăḍī. (4) Gura de nord se chemà pov, supţirea, și nici o insulă nu e arătată anume în acéstă gură (Chilia, cum se va vedé, are o origine insulară). Cât despre Cetatea-Albă, ori-ce identificare a ei cu Tyras, după isvóre, nu se póte susținé: se scie numai că la Nistru, în apropierea măriì, erà un oraş Tyras. Nu se póte afirmà

(1) C. XXII, cap. VIII, §§ 41-2.

(2) Müller, Geogr., I, p. 417 şi urm. Cf. Mannert, I, p. 240.

(3) V. Mela, C. II, cap. 7 («Achillea..., quia ibi Achilles situs est»); Arrian, Peripl., l. c. Pentru alt sens al lui Dromos, v. Mela, C. II, cap. 1; Amian Marcelin, l. c. Cf. Kiepert, o. c., p. 339 nota 1. Pentru Leuce, v., din publicațiunile românesci, Papadopol-Calimach, în Anal. Acad. Rom., Sect. ist., VII, p. 334-5; G. Popa, în Rev. p. ist. arch. şi fil., VII, p. 390 şi urm.

(4) Aşà crede şi Müller, Geogr.: si de re mobili pronuntiare licet». Ana Comnena vorbesce numai de cinci guri (ed. Bonn, I, p. 337). Dar póte să fie de vină și confusiuni: ast-fel Büsching pune șépte guri, iar Kleemann cinci, aprópe în același timp (V. Kleemann's Reise, p. 39 nota 2).

însă nici atâta că Tyras se găsià pe malul drept al rîului, în Basarabia, şi nu dincolo.

Să vedem dacă o identificare cu localităţi antice se póte stabilì, pentru Chilia şi Cetatea-Albă, pe descoperiri archeologice. La Chilia nu s'a găsit, pe cât sciu, nici o pétră şi nici o monetă, fie pentru că nu s'aŭ făcut cercetări, fie pentru că nimic nu se póte găsì. Pentru Cetatea-Albă, Hase vorbesce, după amintiri literare confuse (1), de «resturi de construcţiuni, cari par că se suie, dacă nu la timpurile clasice, cel puțin fórte departe în vécul de mijloc». (2) Castelnau aruncă, rînd pe rînd, identificarea oraşelor vechi de la cursul inferior al Nistrului cu localități moderne: «Tyras nu ofere nică o urmă, Ophiussa nu póte fi la Mayak, de-asupra limanului, unde nu-s nici ruine, nicì posițiuni potrivite: «Putem fi creduţi», scrie el, «noi cari am locuit în împrejurimĭ»; Niconium nu póte fi la Cetatea-Albă, care «n'are nimic vechiu», castelul fiind genoves şi orice alte dovedi lipsind. Cercetările zelóse ale lui Castelnau, care dorià să înobileze «satul» de la începutul secolului nostru cu o origine antică, n'aŭ scos la lumină decât câte-va monete romane, despre cari nu vorbesce cu amănunte. (3)

În secolul trecut, Comitele Bartolomeiŭ Ferrati (4) comunicà din Bucuresci lui Timon, că «la hotarul Basarabiei sunt douě monumente romane, în satul Ciubărciŭ, dar inscripţiunea de pe ele nu cutéză s'o cetéscă nimeni, de frica Tătarilor». (5) De Ciubărciù (чóр8чн), sаt mai sus de Cetatea-Albă, va fi vorba într'un capitol următor: existenţa lui se póte urmărì din întâia jumătate a secolului XVI-lea. În vécul nostru, s'a găsit lângă Adjeder, aprópe de Ovidiopol (în faţa Cetăţii

(1) Se gândià, de sigur, la ruinele genovese, despre cari vorbise Sul. zer şi după dînsul Büsching.

(2) În Notices et Extraits des mss. de la Bibl. du roi, XI, part. a 2-a, p. 338 nota 2.

(3) T. I, p. 48-9, 207.

(4) Despre Comitele Ferrati, v. Arch. ist, I, part. 2, p. 50; Hurmuzaki, VI, p. 147, No. XXIII.

(5) Additamentum ad imagines antiquae et novae Hungariae, Viena, 1754, in-8o, p. 28.

Albe deci), un fragment de statue, cu douě cuvinte grecesci. (1) Cunoscuta inscripțiune de la 201 d. Chr., prin care Tertullus, legatul Mesiei Inferióre, anunță Tiranilor că, deşì nu s'aŭ adus dovedi, Împăratul le conservă vechiul privilegiŭ de comerciă, cu condițiune că, pentru a nu se aduce daune fiscului Iliricului, nu se vor mai creà cetăţeni noi fără autorisațiune, inscripțiunea acésta s'a aflat, nu la Cetatea-Albă, ci în satul Korokotia, în partea stângă a Nistrului. (2) Decretul Tiranilor de la 182 un vot de corónă de aur, aflat la 1881, e din Ciubărciŭ, şi nu din Cetatea-Albă. (3) Pe ce dar s'ar puté răzimà fixarea precisă a oraşului Tyras la Cetatea-Albă, mărturisesc că nu pot vedé.

Tyras însă, fără să fie Cetatea-Albă, are interes pentru noi. Existenţa şi înflorirea lui arată că un oraş în regiunea Nistrului de jos e o necesitate, nu un accident, un loc de schimb natural. În epoca bizantină a acestor ţări, MauroKastron a fost întemeiat din nevoia comercială de a schimbà fabricate bizantine cu producte brute de-ale popórelor mongolice şi romanice din părțile Nistrului. Genovesi, ocupând acéstă cetate grécă şi făcênd-o înfloritóre, urmăriaŭ iarăşă acelaşi profit comercial. Din aceeaşi causă, atrași de aceeaşi ispită, alţi ómeni de sud, Milesienii, aŭ clădit o colonie în acelaşi teritoriů.

Căci şi în anticitate țările udate de Dunărea-de-jos şi afluenţii săi eraŭ capabile de un export însemnat. Vorbind de Bizanţ, care aveà cheile Pontului, Polybiu ne reveléză un schimb bogat şi vioiŭ de mărfuri în acéstă mare interióră. <Dintre lucrurile de nevoe pentru traiŭ, locurile Mării Negre ne pregătesc piei și cel mai mare număr de robi, fără îndoială cei mai de folos; iar, ca obiecte de lux: miere, céră, carne sărată, ni le daŭ cu îmbelşugare. Primesc în schimb prisosul nostru: unt-de-lemn şi tot felul de vinuri. Iar cât

(1) Waxel, Recueil de quelques antiquités, Berlin 1803, in-8°, planşe, de unde în C. I. G., No. 2057; II, p. 117.

(2) Becker, Tiras şi Tiriții, în Mem. soc. Odesa, II, p. 2, 416 şi urm.; ibid., III, p. 47 și urm.; Arch. ist., I, p. 41–2; C. I. L., III, p. 147-8. (3) Mem. soc. Odesa, XIII, p. 7 şi urm.