torì a face anual un dar de bani și lucruri Hanului şi a-l trimete la Cetatea-Albă. (1) În August încă, înaintea ratificării actului, Giantimir-Aga, unul din trimeşii tătari, primì, de la delegaţii lui Ieremia, peşcheșul regal şi-l trimese la Cetatea-Albă, în adevĕr. (2). În acelaşi an, Michaiŭ puse mâna pe Ardél și, câte-va lună după acésta, el erà Domn al Moldovei, în Maiŭ 1600. Fel de fel de sgomote umblaŭ atunci asupra intenţiunilor acestui om extraordinar, ale căruia visură stăteaŭ la înălţimea talentului săŭ militar şi-l întreceaŭ chiar cu mult. Unii vorbiaŭ în Ardél de planul lui de a se împăcà cu Sigismund, făcându-şi-l ginere, ceea ce e naiv din tóte punctele de vedere, alţii de gândul ce are de a cere pentru Pătraşcu pe fata lui Ieremia, «făcênd una din Ardél, Polonia, Moldova şi Muntenia». Până atuncă, el şi-ar fi pus în minte «să gonéscă pe Tătară peste Dunăre până la Cetatea-Albă şi rîul Nistru şi ast-fel să-şi créscă şi să-șă întindă domnia». (3) La Viena, chiar, se credeà în intenţiunea din urmă atribuită cuceritorului; de aceea pentru mulţi neapărata prudență faţă cu Turcii, pe care Domnul, lipsit de ori-ce sprijin în afară, trebuià s'o observe pentru moment, fu interpretată rěů, ca un indiciu de «trădare». «Aŭ crescut bănuelile», spune o scire vienesă din 24 Iulie 1600, «căci se credeà ca sigur că Michaiŭ, intrând în Moldova, va pătrunde până în Basarabia spre Marea Négră, gura rîului Nistru şi Bialogrod saŭ Moncastro, al cărui castel e garnisonat de Turci şi teritoriul, locuit odată de Tătari, a fost pustiit în ultimele răsbóie de Cazacă. Și el puteà s'o facă fără nici o greutate, și totușă n'a făcut-o; de aceea se crede aici că nu vreà să se strice. cu Turcii, deşi el afirmă că va face şi acésta când va vedé vreme potrivită.» (4) (1) Inventarium, ed. Rycaczewski, p. 166; Barovius, p. 204–5 (cu data de 4). (2) Hurmuzaki-Bogdan, I, p. 544. (3) Chron. Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 155. (4) Hurmuzaki, III, p. 359–60. Totuşi Michaiŭ trimesese la 4 Iunie pe Baba Novac către rîurile Nistru şi Dunăre, pentru a nimicì cu foc și fer pe acei carĭ n'ar voì să jure credinţă lui Michaiŭ-Vitézul» (Raport din 12 Iunie al unui Ungur venit din Iaşi; Hurmuzaki, IV1, p. 72, No. 59). CAPITOLUL X. Chilia şi Cetatea-Albă în secolul al XVII-lea: Cronica cetăților, așezarea Tătarilor în Bugéc, expedițiuni de recuperare moldo-polone în Basarabia. Necontenitele campanií tătăresci contra Cazacilor, Muntenieă și Ardélului, aduseră așezarea Tătarilor în Bugéc. Încă de la începutul secolului al XVII-lea îi vom găsì fixaţă în acéstă provincie, fixaţi până la un óre-care punct, până la exprimarea de plângeri mai energice din partea Polonilor, până la stăruințe mai dibace şi mai bine întovărăşite de darură din partea Domnilor moldoveni, înspăimântaţă de o asemenea vecinătate. Primiţi să se aşeze la Dunărea-de-jos, fără o autorisare limpede, ei eraŭ scoşi solemn din noua lor téră la asemenea împrejurări. Tătarii bugeceni se înţelegeaŭ însă tot-deauna cu cei cari primiaŭ însărcinarea de a-i gonì și sciaŭ să facă ast-fel în cât evacuarea să fie o satisfacţiune mai mult formală. De altmintrelea, și cei goniți se întorceaŭ ușor înapoi, trecênd simplu Nistrul din «câmpiile bialogrodene» saŭ rămâind la întorsul din vre-o expediţiune. Fertilitatea nouelor aşezări îi atrăgeà, şi ea-i influenţase într'atâta în cât părăsise vechiul obiceiù mongolic de a trăì din produsul turmelor mânate tot înainte, pe stepă; şi începură a lucrà minunatul pămînt moldovenesc. Basarabia săvîrşì acéstă minune: făcù din vecinicií drumeţi şi din păstorii exclusivi nisce locuitori în sate şi nisce plugari. Afară de funcţionarii turci, corupţi prin bacşişură pentru a se face că uită pe Tătari în teritorul de unde trebuiaŭ să-i scótă, Statul turcesc însuşi, Imperiul Otoman, aveà nevoie de Tătară în Bugéc. Aici, óstea de pradă turcă puteà spionà în fie-care clipă şi respinge ori-când óstea de pradă polonă. Pentru a avé hotarele pacinice şi cetăţile de graniță asigu rate, nu folosià nici un tractat: Tătarul trebuià să se găséscă în faţa Cazacului, pentru a-l oprì, saŭ pentru a rěsbunà imediat asupra patronului acestuia năvălirea făcută. Şi nici odată Cazacií nu arătară atâta îndrăsnélă ca pe vremea când poporațiunea tătară începù a pătrunde pâlcuri, pâlcuri în pustiile basarabene. În 1601, ei măcelăresc pe locuitorii din Soroca; în 1602 pradă Constanţa şi cetăţile basarabene; în 1603, se aşteptà o năvălire a lor în Moldova, pe lângă cea din Crimea: ei veniră, într'adevěr, spre Dunăre şi făcură cenuşă Ismailul şi Oblucița; în 1606, prădăciuni, în Basarabia; în 1612, 60 de şeice de ale lor prădară Babadagul şi merseră, arçênd, de-alungul mării până la Varna și Mesembria; în 1614, el jefuesc Sinope, pradă în Moldova și <spre Marea Négră, unde bat pe Turci; în 1616, ei se înfăţişéză iarăşă la Nistru, dar sunt respinşi de Moldoveni şi de Tătară; în acelaşi an, o flotă întrégă pornì contra lor sub Cigala-Zadè; în 1617, eşiră de lângă Oceacov 80 de şeică și prădară. Tractatul încheiat, în tómna acestui an, între Poloni, cari căutase să capete voia de comerţ în Cetatea-Albă, şi Turci, cuprinde de trei ori îndatorirea din partea celor dintâi de a oprì pe Cazacă, în coborîrea lor pe Nipru. Însă îndată după aceea Turcii se věd siliți să întăréscă împotriva lor Oceacovul, pe când cete de Cazací cutezaŭ să distrugă un castel împărătesc de pe Bosfor. Un răsboiŭ turco-polon isbucnì din pricina Cazacilor în 1620 şi ei profitară: 300 de luntri de ale lor atacară flota de pază din Marea Négră, înnecară 12 galere, urmăriră pe cele-lalte până la Constantinopole. Opriță iarăşă de a prădà printr'un tractat, ei intră în Moldova încă în anul acesta (1621). În 1623, noŭ tractat turcopolon: Cazaci pradă Samsunul, în Asia-Mică. În 1626, expedițiune de 400 de şeică; în 1627-8, měsuri de pază turcescă contra lor la gura Niprului, unde se zidesce Daşovul; în 1629, ei sprijină rěscóla fraţilor Mohammed-Ghirai şi ŞahinGhirai contra nouluí Han, cucerind un moment până şi Caffa și prădând, în acelaşi an, lângă capitala Imperiului. În 1631, Polonii consimţiaŭ a scóte pe incorigibilii prădători din ostróvele lor, dar, în 1634, eraŭ siliță să se îndreptăţéscă faţă cu Turcii pentru prădăciuni nouě. În 1640, aliață cu Ruşiĩ moscoviță, ei pregătiră o mare expediţiune, care emoţionă tótă lumea turcéscă. Și în 1641 şi în 1658, se mai pomenesc încă mişcările lor: în acest din urmă an, ei se ciocniră cu Tătarii. (1) E evident că în asemenea împrejurări făgăduelile Turcilor că vor gonì pe Tătari din Bugéc nu puteaŭ fi fórte serióse, precum şi îndatoririle luate de Poloni în privința Cazacilor eraŭ şi trebuiau să fie cuvinte góle. Tătarii din Bugéc sunt menționați chiar de la începutul secolului al XVII-lea: un raport venețian din Constantinopole spune la 15 Iulie 1601 că s'a dat ordinul de a trece în Muntenia sangiacilor de Silistria, Cetatea-Albă şi Bender «şi Tătarilor ce locuesc acolo. (2) În acelaşi an, pe când se aşteptà o năvală a Cazacilor la Akkerman, doi frați ai Sul (1) Cf. Hurmuzaki-Bogdan, II, p. 4, No. 3; p. 161–5, 270—1; p. 305, 336; IV3, p. 334, No. 350; Supl. I, p. 176, No. 266; IV1, p. 549-50; IV2, p. 288, No. 279; VIII, p. 364-5; Supl. II, p. 398-9, No 204; Supl. I', p. 173; Supl. II, p. 427; Chron. Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 287-29, 292; Hurmuzaki, Supl. II2, p. 444, No. 215; p. 431--3, 442; Supl. I, p. 176-7, No. 268-9; p. 181, No. 275-6; Supl. II, p. 468; Bzovius, Annales ecclesiastici, la data de 1620 (jurnalul lui Mateiŭ Titlewski); Besoldus, Historia constantinopolitano-turcica, Strassburg 1634, în 16, p. 1303 și urm.; Hurmuzaki, Supl. II, p. 472; Iorga, Acte şi fragmente, I, p. 56 şi urm.; Inventarium, ed. Rykaczewski, p. 159; Hurmuzaki, IV, p. 390, No. 430; Supl. I, p. 219, No. 319; IV2, p. 414, No. 467; Kovachich, I, p. 285; Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 88; Török-Magyarkori Állam-Okmánytár, II, p. 112-3, 116-7; Tört. Tár, an. 1887, p. 40; an 1892, p. 449; Hammer, Gesch. der Krim, p. 109-10; Bisaccioni, în Sansovino, p. 389-90, 402; Inventarium, ed. citată, p. 160--3; Hurmuzaki, Supl. II2, p. 608—10, 624; VIII, p. 491–2; Tör.-Mag. Áll.-Okm., III, p. 69–70; Tört. Túr, an. 1893, p 438-9. Cf. Miron Costin, în Let., I, p. 281; Barozzi și Berchet, Relazioni, I, p. 215, 283 şi Bisaccioni, l. c., fol. 293 (atac al tributului Moldovei). Acest tribut se dedeà după M. Costin înainte de a doua domnie a lui Radu Michnea la Bender și Cetatea-Albă ienicerilor trimeși pentru acésta (p. 287). (2) Hurmuzaki, IV2, p. 38, No. 34. tanului Calga revoltat se refugiază aică. (1) După dînșii, pe la Cetatea-Albă, pe la Bender şi pe la Maiac, trecură trupele Hanului, şi noul Calga, în cértă cu Hanul, venì şi el tot aică. (2) În 1602, pe când negocierile cu Polonii continuaŭ în Akkerman, Hanul însuşi vine la Cetatea-Albă, şi în IulieAugust, mai multe mii de Tătari Nogai se aflaŭ în oraș. (3) În primăvara acestui an, Cazacif fusese în Basarabia, gonise lângă Chilia o mică flotă turcéscă şi prinsese o corabie de negoţ din Caffa lângă Cetatea-Albă, unde fură reţinuţi de vînt mai multe dile, spre marea gróză a sangiacului Zenek-Beg şi a subordonaţilor săi, cari făceaŭ dile amare solului polon Piaseczinski. Patru galere turcescă veniră prea târdiù pentru a-Ĭ urmărì. Turcii din cetate mustraŭ pe sol că a venit să céră Hanului o întindere de hotare «până la Marea Albă». (4) Aveaŭ dreptate, căci, după căderea lui Michaiŭ-Vitézul şi răsunătórele biruințe ale lui Zamoyski în Principate, contra rebelului, Polonii puteaŭ face pretenţiuni faţă cu Turcii. Îi și vedem reclamându-le, în Maiŭ 1602, cele douĕ provincií dunărene «şi două saŭ trei cetăți turcescă de la gurile Dunării, ca unele ce se tin de ele». (5) O altă versiune a acestor pretenţiuni cuprinde explicit: Chilia, Cetatea-Albă, Ismailul şi Benderul. (6) Se răspunse mîndru solului că ele sunt cucerirea lui Soliman, că acei ce le-au luat n'aŭ murit încă cu toţii, că nu se póte da niměruĬ «locul unde aŭ săpat copitele cailor oștirií turcescă învingětóre.» (7) După un raport din Praga către Archiducele Maximilian, Turcii erau dispușă să dea altora Principatele şi tótă ţéra de la Nicopole până la Chilia şi Cetatea-Albă»: anume Ha (1) Hurmuzaki-Bogdan, II, p. 46. (2) Ibid., p. 59, No. 35; p. 65, 66, No. 38. Cf. p. 115, 119. (3) Ibid., p. 135, 164-5, 167-8, 172, 174, 190, 196--7, 200. (4) Ibid., p. 153-4-Pentru un alt sol polon la Cetatea-Albă, în 1600, Adrian Rembowski, v. ibid., I, p. 617. (5) Hurmuzaki, IV2, p. 260–1, No. 233. |