despre grîu, când ne daŭ eĬ, când le dăm noi.» (1) Coloniile milesiene de la Marea Négră, cară mijlociaŭ comerciul Sciţilor, Geţilor şi Tracilor, se îmbogățiră tóte şi, printre ele, şi Tyras, care păstră situaţiunea sa de centru comercial înfloritor, şi după ce perdù neatârnarea sa şi fu alipită, în secolul întâiu după Chr., la Mesia Inferióră, provincie romană. (2) Oraşul păstră sub stăpânirea străină legile sale, guvernul sou propriu, eu δήμος, βουλή şi ἄρχοντες, dintre cari un magistrat suprem, potos apzov, după numele căruia se însemnà data, alăturea cu cea cronologică. Păstră limba sa grecéscă, pe care o vorbiaŭ şi barbarii elenisați, «Mixellenii», ca archonţii din 182: Cesar Zoop, Lesthenes Mózza, şi Romanii stabiliţă acolo, ca Aelius Lucius, archont la aceeaşi dată; păstră în decrete cronologia sa proprie, începênd 56 de ani după cea obicinuită, la trecerea oraşului sub guvernul ro man, luna sa milesiană, dreptul de a da decrete şi de a creà cetăţeni, mai târḍiù, cu óre-cari restricţiuni. (3) Deşì Ovidiu se plânge că nu adese-ori corăbii vin din Italia în Pontul cu porturi rare și că negoțul se face numai cu vecinii:

Ille quidem mirum ni de regione propinqua,
Non nisi vicinas cautus ararit aquas.

Rarus ab Italia tantum mare navita transit,
Litora rarus in haec portubus orba venit (4), —

prosperitatea oraşului Tyras e dovedită prin cea mai bună dintre dovedi: numărul mare și răspândirea întinsă a monetelor sale, mai ales de la Vespasian la Geta. Când monetele dispar, sub Alexandru Sever (222-35), dispăruse şi oraşul.(5) CarpiĬ

(1) C. IV, cap. 38.

(2) Mommsen, C. I. L., III, p. 147-8.

(3) V. cele douě inscripţiuni citate.

(4) Tristia, C. III, eleg. XII.

(5) Mommsen, l. c.; Eckhel, Doctrina nummorum veterum, p. I, vol. II, Lipsca, Veigel, p. 4; Mem. soc. Odesa, III, tabla IV, numerele 4, 5, 6, 7, 8; XV, p. 1 şi urm.

Pentru Tyras, mai vedi C. I. G., No. 2059, p. 127, col. 1-2. Pentru viéța din cetăţile mixte de la Pont, vedi Ovidius, Tristia, C. V, numerele 2, 7, 10; Epist. ex Ponto, numerele II, XIV.

pătrunseră până la Istros, cucerind-o, şi barbaria puse stăpânire completă pe regiunile Dunării-de-jos şi Nistrului. (1)

(1) Pentru Istros, Istria, Istriopolis, "Itpov, pe care unul din cei mai buni cunoscători ai geografiei antice a Dobrogei, d-l Gr. G. Tocilescu, o pune la Karaharman, lângă marile lacuri de la sudul Dunării, v. C. I. G., No. 3.048; Mannert, I, p. 241; Eckhel, p. I, vol. II, p. 14—5; Conv. Literare, XV, 119 20. Pentru comerciul Mării Negre în anticitate, Hülmann, Handelsgeschichte der Griechen; Preller, Über die Bedeutung des Schwarzen Meeres für den Handel und Verkehr der alten Welt, Dorpat 1842, p. 18; Köhler, Táp:yo: ou recherches sur l'histoire et sur les antiquités des pécheries de la Russie méridionale, în Nouveaux mémoires de l'Académie Imp. de Pétersbourg, seria a 6-a, I, 1842, p. 347–490 și lucrările lui Bruun, Marea Négră, Vechia topografie a Rusiei sudice şi Basarabiei (în rusesce).

CAPITOLUL II.

Chilia şi Cetatea-Albă de la Alexandru Sever până la
stabilirea Genovesilor.

Chilia nu apare, sub numele de Chilia (X), decât prin secolul al XII-lea, ceea ce, natural, nu ne îndreptăţesce câtuşi de puţin a crede că acest castel bizantin nu existà cu multă vreme înainte. Faptul că Procopiu n'o menţionéză între fortăreţele de hotar ale Imperiului şi acela că Porfirogenetul nu cunósce în eparchia Misiei din tema Tracieĭ (Opqxov) decât cinci-spre-dece oraşe, între cari: Tomis, Kallatis, Istros, Constantiana, Tropaios, Capidava, Carpos, Noviodunum, şi nici unul la gura Chiliei (1), sunt argumente ex silentio, pe cari le póte distruge ori-când un isvor noŭ, apărut accidental.

La Nistru, însă, existà, încă din secolul al X-lea, se pare, un castel, căruia i se diceà de o potrivă Castelul-Alb şi Castelul-Negru, "Aожроv şi Maʊрóxastpov. De la castel, rîul Nistru însușă purtà şi numele de Aspros, pe lângă acel de Danastris. Isvorul principal pentru aceste preţióse noțiuni asupra istoriei mai vechi medievale a Cetăţii-Albe e Împăratul Constantin Porfirogenetul, care a scris saŭ a pus să se redacteze opera sa: «Despre administrarea Imperiului» în apropiere de jumătatea secolului al X-lea. Constantin vorbesce de cursele pe apă ale Ruşilor la Constantinopole şi descrie, cu o pre

(1) p. 47.

cisiune dovedită de alte isvóre, calea pe care o urméză barbarii. Ei cobóră pe rînd cele şése cataracte, praguri, ale Niprului, se ciocnesc cu Pecenegii, cari, cum scim de aiurea, tot prin el, stăpânesc «regiunea Niprului şi Nistrului şi altor rîuri de pe acolo», la vadul «to Kpapiov», ajung la insula S. Grigore și de acolo, adaoge Împăratul, ei pot trece fără frică de Pecenegì până la «ó Leλwvás, în delta Dunării» (pazλátov). De la plecare până la limanul Niprului, unde se află şi insula S. Aitherios, Ruşii fac până la patru dile. După douě până la trei dile de popas în acéstă insulă, unde-şi dreg luntrile primitive, îndrăsneţii pirață pornesc spre apus, și de la S. Aitherios ei se îndréptă spre riul Aávarps (cetesce Bugul), unde, ajungênd cu bine, se odihnesc; iar, de este vreme potrivită (xapòs èxitýdeɩos), coborîndu-se, merg către riul dis Aspros (τὸν ποταμὸν τὸν ἐπιλεγόμενον ̓́Ασπρον), unde, poposind iarăşă, vin la disa Sulină, în delta Dunării, şi, până ce trec de gura Sulineĭ, îi urmăresc Pecenegii. De aici, «de la Sulina», nu se mai tem de atacuri, ci se cobóră în linişte prin téra Bulgariei, spre gura Dunării», de unde ajung la Kwvotά, Kwvotavtía, riul «Varna», rîul Attiva, tóte în Bulgaria, şi daŭ în sfîrşit de regiunea Mesembriei. Restul călětoriei nu ne intereséză.

În expunerea lui Constantin sunt câte-va contradiceri, cari se pot înlăturà însă ușor, dacă se admite şi pentru isvóre măcar posibilitatea unei confusiuni. Plecând de la Nipru spre Tarigrad, evident că Ruşii nu pot întîlnì încă odată acelașă rîù, căci Niprul nu se varsă printr'o deltă, care să pótă înşelă prin gurile ei. Pirații, neputênd face dintr'o întinsóre, cu vasele lor construite pentru rîuri, o lungă călătorie pe mare, ei eraŭ siliţă să se opréscă pentru a se odihnì» în limanuri. În calea până la Selina, a căreia identificare cu Sulina nu se póte contestà, ei se opresc numai de trei ori, şi deci natural la cele trei limane mai bine aşezate şi mai sigure, După Nipru, ei poposesc în gura Bugului neapărat şi apoi în gura celui mai mare rîŭ până la gurile Dunării, deci în gura Nistrului. Identificarea acésta, pentru care vorbesce şi numele cetății 'Asпpóxastpov de mai târdiŭ, Cetatea-Albă, e naturală și nu întîmpină nici o greutate însemnată. Por

firogenetul are, în adevĕr, de două ori Aávastpic pentru Nistru (1), nume care se întîlnesce, mai bine de un secol mai târḍiù, și la Cedren. (2) Însă nu trebue să credem că Porfirogenetul erà un om de sciinţă impecabil, care redactà după resultatele unei singure anchete, făcute de o comisiune geografică în tot Imperiul: scirile şi le-a luat din fel de fel de isvóre şi din amintiri personale; confusiuni eraŭ, prin urmare, naturale. Lăsând la o parte pomenirea îndoită a Niprului, care e póte o greşală de copist, nu-şi închipue óre autorul imperial că Sulina nu e la gura Dunării, după ce spune că face parte dintr'însa, şi nu spune că Pecenegii atacă până la gura Sulineĭ pe Ruşi, când spusese înainte că de la Nipru până la acéstă gură ei nu supără pe vrăjmaşii lor? A stimà un isvor şi a pune temeiu pe dînsul nu însemnă a-l admite în total. Căci, mai la urmă, pentru care altă identificare a rîului «"Aspoç» ar vorbì atâtea argumente ca pentru identificarea cu Nistrul saŭ, mai bine, cu limanul Nistrului? (3)

Acésta e ce se póte scì despre «rîul alb». E probabil că numele i-a venit de la cetatea zidită lângă apele lui. Erà Nistru prin numele săŭ vechiă și i se diceà «rîul alb» din causa cetăţii. Acéstă cetate se întîmpină tot în Constantin Porfirogenetul, în acelaşi tractat de geografie politică. «Să se scie», scrie el fiului săŭ Romanos, «că dincóce (evv) de rîul Nipru, spre Bulgaria, la vadurile acestui rîŭ, sunt pquóxastpa, castele pustii: întâiul numit de Pecenegi Castelul Alb, fiind-că pietrele-i apar albe, al doilea Torrata, al treilea Kpaxvanáta!, al patrulea Σαλμακάται, al cincilea Σακακάται, al géselea Τιαιουxáta; în aceste ruine ale vechilor castele, se găsesc şi semne de biserică şi cruci cioplite din pétră potrivită, și unii dic că Romanii ar fi stat când-va aicea. (4)» În aparenţă, Con

(1) Cap. XLII, p. 179 şi la p. 73.

(2) II, p. 12. V. şi Nicephorus Constantinopolitanus, ed. Bonn, p. 38. (3) Constantin Porfirogenetul, cap. IX; cf. cap. II, p. 69-70; cap. XLII, p. 179-80.

(4) Acelaşi, cap. XXXVII, p. 167.