În 1690, pretenţiunile Polonilor se ridicară, şi stăruințele lor la Constantinopole şi Viena fură presintate şi mai energic. Răsboiul trebuià continuat până la desfacerea de Imperiul Otoman a celor trei Principate (şi Ardélul) și a Bugécului. Împăratul trebuià să dea Regelui 3.000 de infanterişti şi provisiuni din Ardél pentru expediţiunea ce acesta propuneà s'o facă în Bugéc, unde ar atacà Cetatea-Albă şi Chilia, <de la luarea cărora atârnă nu numai stăpânirea Dunărií și siguranța celor cucerite de Imperiali, ci despărțirea de óstea turcéscă a Tătarilor, cari sunt un brat al prea puternicului corp otoman». Polonia ar avé din pradă o modestie! Moldova și Muntenia, țările locuite de Tătari, cu Cetatea-Albă, «aşà în cât hotar să fie Dunărea. Sultanul respunse oferind restituirea Cameniței, iar Împăratul, refusând ajutorul de soldați cerut, trimeteà, la 2 Septembre, urără călduróse aliaţilor săi pentru campania în Basarabia: Moldova pot s'o ieà, însă Muntenia va fi imperială. (1)

În 1692 şi 1693, Polonit continuară cu propunerea de a atacà Bugécul, dar Imperiali sciaŭ bine şi greutatea lucrului cucerirea atârnând de luarea celor douě cetăţi, fórte puternice şi gradul de seriositate al ofertei. Oficial, Regele persistà în vechile sale cereri de graniță, dar se scia, de ambasadorul frances la Pórtă, că el s'ar mulțumì cu Moldova, Cameniţa şi Podolia turcă, Ukraina şi scóterea Tătarilor din Bugéc. (2)

În 1694, câte-va lupte, de o importanță secundară, se dădură în Bugéc. O cétă de 1.600 de Poloni prădă provincia, luând caí şi turme. Urmăriți de Tătară, eĬ putură să-i respingă de douě ori în şesul Tutorei. Dar, Ialì-Agasi, lăsând în locul său pe un Beg-Mirza, se îndreptă spre Cameniţa, în Iunie. În fine, deşì Hanul venì însuşi la Dunăre, în tim

(1) Hurmuzaki, V1, p. 300–4, 324-5, 336 și urm., 355; V, p. 192, No. 300; p. 193, 194, No. 303; p. 202, 234, No. 363; Fragmente, III, p. 523, nota.-Pentru mişcările Tătarilor din Bugéc în 1690, v. ibid., Supl I1, p. 283 și urm. Se scie că in 1691 Sobieski venì pentru a doua óră în ţéră. (2) Hurmuzaki, Fragm., III, p. 373, nota 1; p. 377, 379, nota e; Doc., V1, p. 368-9, 410, 423--4; Supl. I, p. 306, 315. Pentru asediul Sorocei de Tătari în 1692, v. Theiner, Mon. Pol., III, p. 737; Iorga, Acte şi fragm., I, p. 96 -7.

pul verií, cevà mai târḍiŭ, Colonelul cazac Pally trecù Nistrul între Tighinea şi Cetatea-Albă şi jefuì Bugécul. După dînsul, Generalul cazac Samus trecù pe la Soroca şi făcù o incursiune fórte roditóre în pămînturile Orcheiului şi Lăpuşnei, pe cari Hanul le încălcase, stabilind pseudo-Cazací recrutaţi dintre Moldoveni sub un «hatman» cu numele de Stecă. (1) Data încheerii păcii între Poloni şi Turci erà însă apropiată, cei dintâi fiind cu totul incapabili de a mai continuà lupta și scăḍêndu-şi deci simțitor pretențiunile. Din partea lor, Turcii deşertară în 1699 Camenița, ale căreia provisiuni, muniţiuni şi unelte de răsboiŭ fură duse de Moldoveni la Tighinea, Cetatea-Albă şi Chilia. (2) Pe acest timp, Tătarii, înţercați de pradă, prin armistițiu, se revoltară, și Hanul, Paşa din Tighinea şi Domnii Principatelor primiră ordin a-i scóte din Bugéc. Ei réspunseră prădând Ismailul şi Renii, smomind. soldaţii Hanului şi silindu-l să se întórcă fără ispravă în Crimea. «Iară Nohaií aŭ mers pe la casele lor fără vătěmarea ţării.» (3)

În 1698 Polonii presintaŭ ultimele lor condițiuni: dacă nu se pot da Principatele şi Bugécul, măcar Moldova tótă şi trimeterea Bugecenilor în Asia, saŭ şi numai cetățile moldovene ocupate de oştirile regale: Cernăuţiĭ, Sucéva, Ho, tinul și Soroca şi ca hotar Nistrul până la vĕrsarea lui în mare. Tractatul erà încheiat la 24 Novembre 1698 (4) şi confirmat la 26 Ianuarie al anului următor. Articolul 6 sună ast-fel:

În timpul acestui răsboiŭ, Bugecenii și alți Tătară, eşind din sălașele lor şi intrând pe pămînturile Moldovenilor, se pórtă ca duşmani cu Moldovenii şi Moldova; ceea ce, fiind contra sfintelor capitulațiuni acordate mai înainte vreme Regilor Poloniei, trebue să înceteze, şi Tătarii trebue scoşi din

(1) Hurmuzaki, IX1, p. 351–2; V2, p.253, 255, No. 398; p. 270; Zaluski, I, partea II, p. 1345; Theiner, Mon. Pol., III, p. 760; Mustea, Letopisete, III, p. 27-8.

(2) Nic. Costin, ibid, II, p. 38. Cf. și mai departe.-Cf. Amiras, ibid., III, p. 142.

(3) Mustea, în Letopisețe, III, p. 27-8. Cf. Hurmuzaki, ll. cc.

(4) Hurmuzaki, V1, p. 494-5, 519; V, p. 306, No. 462; p. 301, No. 463; Fragm., III, p. 421-2; Doc., IX1, p. 353-4 (cf. p. 357, No. 507).

Iorga, Chilia şi Cetatea-Albă.

16

ori-ce locuri şi posesiuni şi moşii şi ernatece din Moldova, saŭ ocupate saŭ făcute din nou, și să locuiască în locurile lor de origine (nativis propriis locis) și să vieţuiască în pace și să nu mai facă nici o supĕrare.» (1)

Erà vorba de hătmănia basarabénă şi de aşezările luí Geaun-Mîrza şi altor Principi tătari lângă Chişiněŭ «până în Nistru, (2), dar terminul de nativi proprii loci» erà ambiguă şi permitea Polonilor să-l traducă, nu prin Bugéc, ci prin Crimea. De altmintrelea, ei speraŭ că Tătarii nu vor cedà locurile usurpate şi că vor indignà pe suzeranul lor, care-i va scóte şi din Basarabia.

Tătarii refusară într'adever de a se strînge în vechile hotare şi se rocoşiră, oferindu-se Ruşilor, cari, negociând atunci şi ei cu Sultanul, îi refusară. Hanul fu numit atunci Seraskier contra rebelilor și i se dădură ca ajutóre Domnii din Principate, Paşii de Oceacov şi de Cameniță. Antioch Cantemir ajunse însă abià la Fălciŭ (3), când află că rěscóla se potolise. Hanul trecù Nistrul la Tighinea; «şi Tătarii, carií s'au fost tins, de şi-au fost făcut Geaun-Mîrzea şi cu alţă mirzaci sate la ținutul Lăpuşnei, din jos de Chişinău, pe de ambe părţile de Bîc,- încă aŭ lăsat locul ţerii și aŭ lipsit de acea stăpânire». (4)

Turcii fusese corectă şi observase prescripțiunile tractatului. Poloniă ţinură să mântuie comic tragi-comedia răsboinică şi diplomatică pe care o începuse în 1683: ei găsiră drept şi folositor să se plângă la Pórtă, în Iulie 1700, că Tătarii aŭ fost abià scoşi din locurile usurpate în Moldova, pe când, conform tractatului, eĬ trebuiaŭ duşă din Bugécul însuşi în vechia lor téră, Crimea. Turcii, ómeni de bun simț, lăsară acéstă tânguire fără răspunsul pe care, de sigur, nu-l merità. (5)

(1) Hurmuzaki, V', p. 226. Cf. Supl. I, p. 347, No. 512; p. 348. (2) În 1686, orașul erà cu totul distrus de Tătari: ora nemmeno si vedono le minime vestigie di essa [città] (Ciampi, p. 61).

(3) V. mai departe, nota 4.

(4) Nic. Costin, in Letop., II, p. 43-4 Cf. Amiras, ibid., III, p. 112; Hurmuzaki, Supl. I1, p. 349, No. 514; p. 350, No. 516-7; p. 311, No. 518.

(5) Hurmuzaki, Supl. I1, p. 352, No. 520. Pentru o rěscólă a lui GazìGhirai din Bugéc contra fratelui sěŭ Devlet, v. Hammer, Gesch. der Krim, p. 175-6.

CAPITOLUL XI.

Chilia şi Cetatea-Albă în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea. Vicisitudini politice. Schimbarea poporaiîțiun Bugécului. Obiceiurile şi guvernul Tătarilor bugeceni. Comerciul provinciei sub dinşii.

Bugécul fu locuit de Tătară, aprópe în tot decursul secolului al XVIII-lea. Ei nu părăsiră aşezările lor decât atunci când provincia nu mai fu supusă unui potentat musulman şi trecù în stăpânirea Rusiei. Locuitori statornică ai vechei Basarabii, Bugecenii nu mai avură însă, ca în secolul al XVII-lea, o existență aprópe independentă, sub mîrzaci cari nu dădeaŭ socotélă niměrui de faptele lor. Ţéra pe care o locuiaŭ, vecinătăţile acesteia, noua ocupaţiune agricolă pe care o îmbrățișară sălbaticii vînători de robi îi domoliră, îí civilisară, dar le slăbiră în aceeaşi vreme nota răsboinică şi revoltată. Tătarii din Bugéc sunt, după începutul secolului al XVIII-lea, în directa atârnare a Hanilor: aceştia, cară intraŭ altă dată în provincie numai în fruntea unei oştirï de Crîmlenă, căpătară atâta putere în cât pronunţaŭ și îndepliniaŭ ordine de strămutare faţă cu supuşii lor basarabení, fără nici un pericol. Aşà, nu mai puțin de 800 de familii fură trimese peste Nistru (1), în 1701, în urma unei scurte revolte. Capii mişcării putură fi duşă la Ordie. Ienicerii ernară în Bugéc, spre pedépsa Tătarilor, «rîdêndu-şi

(1) Hammer, Gesch. der Krim, p. 178.

aevea de femeile şi de fetele lor. Cu acésta însă, měsura erà întrecută: o nouă rěscólă, condusă de fratele unui Han mazil, isbucnì în 1701; «olatul Chilieĭ fu prădat, Renií arşi, ca şi în anul precedent, şi Seraskierul otoman trebui să se închidă în Ismail înaintea barbarilor indignați. Apoi, ca de obiceiu, între verii bună, ce eraŭ Turcii cu Tătarii, lucrurile se potoliră fără vre-o straşnică versare de sânge. (1)

Până la tractatul încheiat de Dimitrie Cantemir cu Petrucel-Mare nu mai găsim în Bugéc decât întăriri de cetăţi, trecere de Domni mazili, mişcări militare la graniţă. (2) Expediţiunea lui Antioch-Vodă în 1707 ne lămuresce asupra hotarului ce despărțià Moldova de Statul turcesc din sud la acéstă dată. Cronicarul contemporan ne spune că Domnul, pornind de la Chişinău, apucă în gios pe Bîc, pe marginea ţării, până în termurile Nistrului, la sat la Davida, la hotarul fĕrii», viind apoi la Bender. (3)

În tractatul ruso-moldovenesc care precedă campania de la Prut, avem o nouă dovadă că Moldova sălbătăcită şi umilită nu-șă uità perderile teritoriale, nu renunţă la întregirea trupului săŭ mutilat. Ceea ce dorise Alexandru Cornea și Petru Rareş, fusese visul lui Despot, lui Aron-Vodă, lui Michaiŭ-Vitézul, lui Gaşpar Gratiani, al lui Petriceicu, şi acuma el mângâià și pe cel din urmă dintre Domnií conscienți ai Moldovei înainte de regenerarea națională. În ambele versiuni ale actului, întîlnim îndatorirea luată de Rusia de a ne da înapoi Bugécul. Téra Moldovei cu Nistrul să-i fie hotar, şi Bugécul şi cu tóte cetăţile tot a Moldovei să fie», scrie Nicolae Costin. Iar redacţiunea ruséscă stiliséză ast-fel articolul XI din tractat: «Hotarele Moldovei, după vechile e drepturi sunt acele formate de Nistru ([cu] Camenița, Bender, cu teritoriul Bugécului), Dunărea, Muntenia,

(1) Neculce, p. 271-2; Nic. Costin, p. 47-8; Hammer, Gesch. der Krim, p. 184. Cf. Hurmuzaki, Supl. I1, p. 356, No. 528.

(2) Nic. Costin, p. 55, 69; Neculce, p. 285.

(3) Nic. Costin, p. 53.