CAPITOLUL III.

Genovesi la Marca-Négră și la Dunăre. (1)

La 1381 Chilia erà administrată de un consul genoves, la 1410 Cetatea-Albă făceà încă parte din coloniile Republice. Câte-va decenii stégul cu cruce roşie al Sf. Gheorghe a umbrit amîndouě principalele porturi din regiunile dunărene. Ca influenţă comercială și de cultură, supremaţia genovesă la Marea Négră și Dunăre se întindeà cu mult peste hotarele dominaţiunii politice.

Cât a fost de adîncă şi de puternică acéstă influenţă genovesă ne dovedesc amintirile pe cari le-a lăsat în urmă, în tradiţiunile poporațiunilor orientale şi, în special, balcanice. La Turcă, ori-ce ruină frumósă de castel tare e o «cetate genovesǎ», o «Ginivis-Calesi»; uriaşii sunt pentru dînşii şi << Ginaviz», Genovesii; nu, cum s'a dis, din causa bărbăţiei lor în presupuse lupte din secolul al X-lea până la al XIII-lea (2), cât fiind-că numai un uriaş puteà face, credeà Turcul, castele ca acele genovese. După căderea Caffei, familii genovese aŭ rămas şi în acéstă cetate şi în alte colonii vecine, căḍute şi ele odată cu capitala. Rěmaseră în Solgat, Caffa, Şirin-taş (Scuiritacci), nu popolani, ómeni de rînd, cari n'aveau cu ce să fugă, ci ómeni cu stare, patricieni din familii cară fură, un timp, sub Tătară, o aristocrație de sfetnici, diplomaţi şi negustori. Botero, care, în misiunile sale,

(1) V., în general, lucrările lui Heyd (Hist. du commerce du Levant au moyen âge) și ale lui Bruun (Marea Négră; în rusesce; etc.). Cf. şi Sainte-Marie Névil, Caffa et les colonies génoises de la Crimée, 1856; Murzakiewicz, Istoria coloniilor genovese (rusesce), Odessa 1847.

(2) Şăineanu, Studii folklorice, p. 212-3. Cf. Col. lui Traian, I, p. 57.

a visitat, de sigur, şi Crimea, citéză nume ca Spinola, Doria, Grimaldi. Încă de la sfîrşitul secolului al XVI-lea, mulţi uitase limba; îmbrăcaţă tătăresce, vorbiaŭ limba stăpânilor. Dar religiunea o păstrară: rěmaseră creştină catolică, ai căror fii mergeaŭ să studieze în seminariile romane; pe alocuri, îşi păstraŭ şi vechia biserică italiană. Unele nume aŭ străbătut până la noi: ast-fel, în 1513, trei Genovesi din Caffa, Augustin de Garibaldi, un Ghizulfo, descendent al foştilor domni de Matrega, şi un altul, necunoscut, fac pacea între Han şi Polonia; Augustin e creat cavaler de Regele Sigismund la 16 Iulie 1514. (2) Avem din 1523 pétra sepulcrală a lui Lanfranco Zaccaria, fiul lui Angelo, mort la Caffa la 1 Novembre. (3) Călătorul Bruce consultă pentru «Tataria» sa pe Anton Spinola, sol al Hanului la Poloni. (4) La 1604, e trimis în Moldova acelaşi Gianantonio Spinola, creştin catolic, născut în Tataria, dar din familia genovesă cu acest nume». Grigorie al XIII-lea trimisese doi frați pentru îngrijirea religiósă a Genovesilor din Tataria, cari eraŭ încă la 1604 (5), când cereaŭ preoță iarăşi, fórte mulți (assaissimi). Însă se exagerà însemnătatea şi numărul lor; Bruce vorbesce de 20.000 cari ar fi mers cu Sinan-Paşa într'o expedițiune unguréscă și s'ar fi arătat simpatică creştinilor.(6) Castelnau afirmà, încă în secolul al XIX-lea, că un popor întreg coborîtor din Genovesi ar locuì în munţii cari despart Georgia de Circasia meridională. (7)

Cât privesce presenţa lor de odinióră şi gloria lor în ţările dunărene, ele nu a fost nici odată uitate, ci exagerate continuă, de la o generațiune la alta şi de la un scriitor la altul. Ca şi în legenda turcă, Genovesii din secolele lui Mircea şi lui Ştefan-cel-Mare intraŭ de-adreptul pe pórta largă a epopeeĬ.

(1) Botero, Relazioni, III, p. 1390.

(2) Acta Tomiciana, III, p. 140, 159-60.

(3) Mem. soc. din Odesa, V, p. 166, no 14.

(4) Brussius, De Tartaris diarium (Frankfurt, 1598, in-4°), p. 3-5. Bruce erà intimul vestitului Hatman şi Mare-Cancelar polon Ioan Zamoyski.

(5) Col. lui Traian, VII, p. 317.

(6) Bruce, o. c., p. 6.

(7) II, p. 164.

Pentru a vorbì întâiŭ de ceea ce aŭ credut străinii, Dupont, care, trăind pe lângă Ioan III Sobieski, i-a scris viéta, scie că Genovesiť aŭ avut «stabilimente mari» la Marea Négră, că ale lor au fost Caffa «şi Bialigrad, aşezat la gura Nistrului, în Basarabia veche, care atunci erà a Moldoveĭ» şi de unde aŭ fost scoşi de Tătari la 1620 (sic). Nu numaĬ atât, nu numai dominaţiunea genovesă i se păreà recentă, dar crede că limba latină a locuitorilor Principatelor ar fi fost adusă de Genovesi. (1) Generalul frances Langeron, emigrat în serviciul Ruşilor în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, vorbesce de forturile genovese din Crimea, de micul fort (fortin) al Giurgiului, din insula ce se află în faţa oraşului, fort à l'antique», care ar seměnà cu acelea. La Ismail, oraş turco-tatar, care s'a format după 1538, el descopere «un zid făcut altă dată de Genovesi». (2) Boscovich, înaintea luĬ, inventase inscripțiuni genovese la Sucéva. (3)

Printre cronicari, numele Genovesilor e poporal şi li se atribue fel de fel de clădiri vechi.

Eustratie Logofětul afirmă că Dragoșiții, întindêndu-se <pănă în Cetatea-Albă şi la Chilia», aŭ găsit cetăți «făcute mai de demult de Ianoveji, cetatea la tîrgul Sucevei şi cetatea la Hotin şi Cetatea-Albă şi cetatea Chiliei şi cetatea Némţului şi Cetatea Nóǎ, Romanul, ce i s'aŭ surpat pămîntul şi aŭ cădut». (4) Miron Costin, în «Cartea pentru descălecatul de întâiŭ a Tereĭ Moldovei şi némului moldovenesc», împrumută de la Poloni părerea că Cetatea-Albă ar fi anterióră luĬ Traian şi că «August Cesarul» îşi surgunià acolo «boerií ceĬ greşiti», ca pe «dascălul» Ovidiu, care făcuse «nisce stihuri de dragoste... de îndemnase Rîmul la curvie»; care Ovidiu a şi murit în acele locuri unde «Vidovul» îi perpetuéză numele. Dar el împrumută, în acelaşi timp, de la «gheografiile ceste de acum de curînd» explicațiunea că, pentru servicii făcute împotriva Turcilor», Împărații bizantină aŭ zălogit Crimea, Bugécul, cu «schelele de la mare», «şi atunci Genovesi

(1) Dupont, ed. «Fundaţiunii Krasiński», p. 201. (2) Memorii, în Hurmuzaki, Supl. I, p. 96, 159.

(3) În cunoscutul seŭ Viaggio, p. 127. Învăţaţi genovesi aŭ admis ca bună fantasia archeologică a abatelui.

(4) Ed. Letopisețelor, p. 379.

aŭ făcut Chilia pe Dunărea și Chefea, care este pe malul mării în Crîm». (1) Acéstă părere o repetă el şi în descrierea sa polonă în prosă a Moldoveĭ, adăogind că DomniĬ aŭ făcut zidurile de încunjur la Hotin, Sucéva, Tighina şi Cetatea-Albă, dar nu la Chilia genovesă; originea celor-lalte cetăţă e dacă saŭ romană. (2) S'a întunecat», scrie el în poema polonă, în fine, «şi cetatea TighiniĬ; numai puternica Chilie pe Dunăre ne maĬ cam luminéză; fundată de către Genovesă, ca şi portul Caffei pe ţărmul Crimeeĭ, pe când ei ţineaŭ în zălog de la Împăraţií bizantini tótă Taurida și litoralul Mării Negre până la gurile Danubiului». (3) Nicolae Costin discută părerile tatălui săŭ, pe care le adoptă în parte: observând că pe Cogâlnic nu póte fi Turnul lui Neoptolem de la Nistru, el crede că, dacă în adevĕr este o cetate la TatarBunar, «póte tot de Genovesi să fie făcută». Dupě spusele lui Nicusia Panaiotachi, ce erà Postelnic-Mare aici în ţéră la noi, om ales la trebile ţării pe atunce», el deosebesce «cetatea cea mare» (genovesă) a Chiliei de cea mai mică », zidită póte de Ștefan, «ca o strajă cetăţii cei mari». (4)

Cantemir, pe care suntem fericiți că-l prindem cu o părere critică, în Descriptio Moldoviae, respinge însă idea că Genovesi aŭ făcut cetăţile Moldoveí, observând că eĬ n'aŭ străbătut în interiorul țării, bun pentru agricultori, nu pentru comert. Cetăţile, scrie el, chinuit la rîndul sěŭ de mania archaismului, nu pot fi decât romane saŭ dace, păstrate de către Romani. (5)

《

Dintre cei noi de tot, boerul Balş, de la care Kogălniceanu a luat multe lucruri hazlií, pune în circulațiune «confederația Moldovenilor cu Genovesii», titlul de Domnă Mării Negre» luat de Voevodii Moldovei şi stăpânirea lor efectivă asupra apelor ei, «până la luarea Constantinopoleĭ», precis. (6) La rîndul său, Kogălniceanu, în vestitul său articol asupra << Bătăliei de la Răsboieni şi pricinilor ei», întăresce aceste

(1) Miron Costin, ed. Kogălniceanu, p. 23, 24, 25.

(2) Bogdan, Cron. inedite, p. 183-4.

(3) Arch. ist., I, p. 162.

(4) Pentru descălecat, în Letopisete, I, p. 69-70.

(5) Descr. Mold., p. 23-4.

(6) Fragmente publicate în Arch. rom., I, p. 77, nota 2.

afirmaţiuni: «Caffa erà, cum am dice, o parte a Moldavieĭ», ceea ce e adevărat cât şi pentru Constantinopole, de exemplu. Genovesi, sciindu-se slabă în Crimea, ar fi căutat alianţa Moldovenilor, și «Alexandru-cel-Bun fu cel întâiŭ Domn, carele se unì cu Genovesii într'un tel comercial; Domnii purtaŭ, supt «Ştefan-cel-Mare mai ales», titlul de «stăpână aĬ Mării Negre»; Caffa erà un întreposit al comerţului moldovén, care se făceà de Genovesi şi de Moldoveni»; luând Caffa, Mohammed II lovì Moldova «in inima sa». (1) După Bălcescu, în fine, Galații, Chilia, Cetatea-Albă, Hotinul, Tighina ar fi fost republice», întemeiate în secolul al XII-lea de Genovesi şi Ragusani». «Căci nu trebue a uità», scrie el aiurea, «că acéstă mare erà odinióră un lac moldovenesc şi că Domnií moldoveni purtaŭ titlul de stăpâni ai Mării Negre». (2) Filoromânul Colson afirmă că a vědut charte din secolul al XVIII-lea, în care Marea Négră de la Akkerman la gura Sf. Gheorghe s'ar fi numit «Marea Négră a Moldoveĭ» (3); iar Reclus crede, după autori ruşi probabil, că Soroca a fost o colonie dintre cele «stabilite în valea Nistrului pentru a face negoţ cu poporațiunile din Galiția și Ungaria». (4)

Deşi presentată mai sciinţific şi mai moderat, greşită mi se pare și părerea d-lui Hasdeu, că Genovesii ar fi întemeiat localităţile Giurgiu și Calafat la Dunăre. (5) Basa părerií e o potrivire fortuită de nume, care n'o póte susținé singură. Giurgiu póte fi și un nume propriù românesc, iar numele Calafat, dacă vine de la calafatto, a putut pătrunde printr'un canal bizantin: acésta aşà de bine în cât în grecésca modernă există cuvîntul de zaλapárys cu înţelesul din italiană, de unde ar fi împrumutat. Calafat și Giurgiu se întîmpină, în adevĕr, din secolul al XIV-lea şi al XV-lea încă (6), dar Genovesit

(1) Arch. rom., I, p. 70 şi urm.

(2) Puterea armată, in Magasin, II, p. 43, 60.

(3) În Sturdza, VI1, p. 216.

(4) Nouvelle géographie, V, p. 555.

(5) San Giorgio și Calafato, în Col. lui Traian, I, p. 57.

(6) Vama de la Calafat» într'un chrisov al lui Dan cu data de 1424 (Arch. ist., I, p. 19–21).