și hotarul pentru corăbii fixat prin tractatul de alianţă din 22 Iulie 1345 la Caffa. (1) Dovada frecuentării Chiliei, cel puțin, pentru comerciul grîului. de Veneţieni şi Genovesi, în acelaşi timp, ne-o dă însă un act public, plângerile făcute în 1360 de notarul Damian Andrea, ambasador la Genova din partea Dogelui. A noua și cea din urmă din aceste plângeri contra purtării Genovesilor din Pera e formulată ast-fel: «Mulți Veneţieni se plâng de Genovesi, cari staŭ (conversantibus) în părțile Licostomului și în alte părți chiar, unde sunt schele pentru grîu (caricatoria frumenti) în Marea Négră, dicênd că nu li se permite de Genovesĭ a cumpĕrà grîŭ în acele părță, dacă nu se unesc cu dînşii în societate de cumpărat grîu; și, dacă se unesc cu ei în societate, Genovesii îi înşală, căcă cumpără pe ascuns grîul și, la urmă, Veneţienii nu mai aŭ nimic dintr'însul. Şi de aceea douě corăbii veneţiene aŭ plecat în acest an (1359) din Licostomo, fiind-că, din pricina Genovesilor, cari nu lasă pe Veneţieni să cumpere, cum s'a spus, și-i înșală, corăbiile acelea n’aŭ putut avé jumătate din capacitatea lor (medietatem sui carichi), spre cea mai mare pagubă și daună a negustorilor noştri şi a comunei Veneţiei.» La 6 Februarie, guvernul genoves respunde că nu scie cum s'aŭ petrecut lucrurile de cari se plânge Dogele, dar că va scrie magistraților din Pera să observe tractatele şi să se pórte amical cu Veneţienii. La 12 următor, scrisórea e redactată și se ordonă explicit Peroţilor, cărora li se comunică plângerea şi răspunsul, «să tracteze pe Veneţieni în Pera şi în schele (locis caricatoriis) şi alte locură frăţesce, prietenesce și bine-voitor, aşà în cât să nu mai aibă de ce să se plângă pe dreptate». (2) În 1361, 1 Februarie, Genovesii confirmă pacea cu Veneția și decid (1) V. Thomas, Diplomatarium, p. 232, 243-4, 261-3, 266-7, 267-8, 278 și urm., 299, no 158; p. 300 și urm., 311-3, 320, 326, 327 și urm.; Hammer, Gesch. der Goldenen Horde, p. 5 și urm.; Mem. soc. Odesa, IV, p. 183 şi urm. (2) Arch. de Stat din Veneția, Libri commemoriali, V1, fol. 82 V° și urm.; după volumul al II-lea (sub tipar) din Thomas, Diplomatarium Veneto-Levantinum, p. 57 și urm, No. 31. Iorga, Chilia şi Cetatea-Albă. 4 s'o comunice magistraților din colonii. Genovesul, care va provocà un conflict, va plăti o amendă de douě sute de galbeni genovesi (ianuini) și i se va tăià «una din urechile propriului săŭ trup». (1) La 13 următor, Veneția, la rîndul ei, ratifică tractatul. Presenta Genovesilor ca negustori la Chilia e dovedită decă prin documentul citat. Așezarea lor politică, stabilirea de consul în castelul refăcut, a trebuit să se întîmple după câți-va ani. În 1360 maí erà o garnisónă bizantină în Chilia? E îndoelnic. Mai curînd e de admis că acest oraş aparţineà Bulgarilor, cari stăpâniaŭ «Dobrogea, și anume, în curind, Chilia făcù parte din provinciile acelui dinast bulgar care a dat numele sẽŭ cuceririí nóstre de la 1877. Cu Bulgarii, negustorii italieni eraŭ mai de demult în atingere. Înainte de 1321, Regele Miliutin Uroş II al Serbiei, apoi succesorii săi, Ştefan Uroş III şi Ştefan-Duşan, oferiră Veneţienilor trecerea prin Statele lor către Romania şi alte părţi, dar nu spre Bulgaria», adaoge Regele din 1330. (2) La 4 Octobre 1352, Ţarul bulgăresc Alexandru dă, din Nicopole, un privilegiù de comerţ tot Veneţienilor, acordându-le vama redusă de trei la sută, responsabilitatea personală a negustorilor, conservarea corăbiilor înnecate, scutirea de drept de transit, sechestrarea numai după judecată, succesiunea regulată a negustorilor morți, drept de a face biserică şi loggie (pentru consul) unde voesc. Pe acest timp funcţionà la Varna un consul venețian, Marc Leonardo, care trimete tractatul DogeluĬ. (3) Cât despre relaţiunile Genovesilor cu Bulgarii, ele sunt anterióre anului 1314, când nisce negustori fură prădaţi în Bulgaria; satisfacțiunea fiind refusată, Genova oprì comerțul şi acordă drept de represalii la 22 Martie 1316. (4) (1) Mem. soc. din Odesa, IV, p. 219-23. (2) Ljubić, Listine, I, p. 337, No. 552. Cf. Heyd, I, p. 529 (după ru bricele la Senato Misti; Arch. ven., XVII, p. 266; XXIII, p. 77). (3) Ljubić, III, p. 246-8, No. 364-5. (4) Heyd, Histoire du commerce du Levant, I, penultimul capitol. Persóna și istoria lui Dobrotici, Domn al Bulgariei orientale, sunt fórte rěŭ cunoscute, din lipsa isvórelor. Stăpân, încă de pe timpul Ţarului Alexandru, pe douě castele lângă Mesembria (1), el îşi formă despotatul în împrejurări inteligibile, dar cu totul necunoscute. De acest despotat vorbesc trei isvóre: Schiltberger, care a cunoscut prin sine pe seniorul din Kalliakra (Kallacerka) (2); Chalkokondylas, care, povestind expediţiunea de la Varna, descrie itinerariul lui Vladislav peste Dunăre, în ţéra Împăratului», «pe la malul Mării Negre, prin ţéra Bulgarului Dobrotikes, către Kalliakra și Varna», care redevenise pe timpul acestuia de curînd bizantină (3); şi, în fine, după isvóre turcesci, Leunclavius, care afirmă (4) că fiul lui Dobrotici, Ivanco, Dobrițaogli pe turcesce, domnì peste Varna şi regiunea vecină, disă Dobritze». Kalliakra, în portulane Kaiacla, Caiacra şi, în al lui Visconti din 1318, «Caliacra», e şi astăḍi numele unui cap la nord de Varna. «Caliacron Ponticum» e citat încă în 1512, cu ocasiunea rěscólei lui Selim, care, bătut, s'ar fi retras acolo, după unii, în anul precedent. (5) În 1444, a fost luată cu asalt de creştină, cari câştigă mulți robi. (6) Rudă póte cu Împărații din Trapezunt (dacă erà din familia Ţarilor, căci Asên Michail, fiul Tarului Alexandru, erà cumnat cu Vasile I din Trapezunt) (7), el îşi mărită o fată după Michail, fiul lui Ioan V din Constantinopole, şi încercă să-l stabiléscă în Trapezunt pe la 1374. (8) În 1373-74, el erà în luptă cu Genovesií, pe timpul consulatului în Caffa al lui Aimone de Grimaldi, care trimese în contra lui o co (1) Heyd, I, p. 531-2; după Hopf, Griechenland, II, p. 28, col. 1; acesta după Miklosich şi Müller, Acta patr. const, I, p. 367, No. CLXVI. (2) Ed. Langmantel, p. 52. (3) Ed. de la Bonn, p. 326. (4) Historiae, col. 266. (5) Gelcich, p. 673. (6) Chalkokondylas, l. c. (7) V. ediţiunea parţială Parisot a lui Gregoras, în Not. et extr., XVII, p. 151 şi urm. (8) Hopf, II, p. 28, col. 1. În cronica trapezuntină a lui Panaretos, publicată de Fallmerayer (Mem. Acad. bavarese, Abhandlungen, hist. Classe, IV, partea I-a [1844]) nu se vorbesce nimic de acéstă tentativă. rabie sub Martin de Mare; dar răsboiul durà mai de mult, căcă o socotélă din 1375 vorbesce de corabia lui Paul de Reza, armată ocaxione guerre Dobrodize», sub consulul Iulian de Castro, care a funcţionat în 1370. La 13 Martie 1375, se armà o galeră împotriva lui, deci răsboiul continuà încă. (1) În 1383, Ioan Muazzo, guvernator de Tenedos, se rěscólă, ajutat în taină de Veneția, care nu voià să îndeplinéscă pentru acéstă insulă prescripțiunile tractatului din Turin. Silită însă fiind să iee măsură contra lui, Muazzo capituléză și «fuge pe o corabie la Dobroditza, Domn de Zagora», pe care-l aţîță contra Genovesilor. E prins însă în 1384 şi Dobroditza, care începuse lupta, se împacă cu Genova în 1385. (2) Răsboiul cu Dobrotici începe în 1370 și, în 1381, avem dovadă că Licostomo erà genoves. Socotelile Caffei, întrebuinţate mai sus pentru răsboiŭ, menționéză la 6 Maiŭ 1381 trei curieri sosiți în Caffa: unul din Buda, ceí-lalţă din (adverssus, deverssus, de) Licostomo, trimişi de consulul Conrad Donato cu scrisori către consul, massari şi consiliu. La 9 Maiŭ, altă mențiune a lui Hagì-Ghirai şi tovarășului său, trimeșă de consulul din Licostomo. (3) La 2 Septembre 1382, se pomenesce un nou consul de Chilia. Masarii din Caffa însémnă între debitorii comunei «castelul de Licostomo... pentru o scrisóre de schimb, trimésă pentru plată de Petru Embrone, consulul disului castel». (4) Socotelile Caffei menţionéză încă, în 1420, pe Andreiŭ de Licostomo. (5) Acele ale Perei daŭ altă serie de lămuriri asupra funcţionarilor și locuitorilor ChilieĬ genovese. La 5 Decembre 1391, e citat Gheorghe de Licostomo. La 1 Aprilie 1392, procuratorul perot al Grecului Antipa, <fost scriitor de scrisori grecesci pentru comună în castelul Licostomo». (6) La 18 Maiŭ 1403, Nicolae de Fieschi, fost (1) Iorga, în Revue de l'Or. latin, IV, p. 34—5. (2) După inedite de provenienţă venețiană, în Hopf, II, p. 28, col. 1; cf. Heyd, I, p. 532. (3) Iorga în Revue de l'Or. latin, IV, p. 37. (4) Ibid., p. 41. (5) Ibid., p. 51. (6) Ibid., p. 75; acelaşi, Acte şi Fragmente, III, p. 3, No. 2. consul de Licostomo». La 15 August, «Iacob Bontempo, fost masariŭ pentru comună în Licostomo». În aceeași și, compt de 5.015 perperi şi 15 carați pentru cheltuelile castelului Licostomo». (1) În sfîrşit, socotelile unei a treia colonii genovese, Famagusta, însémnă la 4 Novembre 1442 pe Gheorghe de Licostomo, burghes din Caffa, soldat. (2) Apariţiunea Chiliei genovese pe timpul luptelor cu Dobrotică, şi anume după întâiul răsboiŭ, pare a ne da cheia așezării Genovesilor în acest oraş. Îl vor fi cucerit de la Dobrotică; nici o altă soluțiune nu mi se pare atât de naturală şi satisfăcětóre ca acésta. Cetatea steteà în legătură cu Caffa, dar se pare că atârnà de Pera, care plătesce în 1403 cheltuelile, ca o datorie, şi întreține acolo un secretar grec. Chilia genovesă din 1381-1403 erà o cetate insulară, şi nu un oraş. Douě Chilii, «Chilia-Nouă și «Chilia-Veche», existau înainte de secolul al XVIII-lea şi al XVII-lea, când le întîlnim numele (3), şi anume încă de la cucerirea turcéscă. Cronica venețiană a senatorului Francisc Longo, fórte bine informată pentru evenimentele de la 1484, povestesce cucerirea de Baiazid a «Licostomului». Locuitorii nu fură duşă la Constantinopole, dice el, «ci i-a pus pe toți să refacă Licostomul vechiu, aşezat pe o stâncă (scogio, écueil) în Dunăre». (4) Dacă cetatea veche saŭ cea nouă erà cea fortificată de Ștefan, se vede din cele de mai sus: Chilia-Veche erà ruinată și Moldovenii apěraseră pe cea-laltă. Însă, cum vom vedé și mai departe, Ştefan cucerise la 1465 Chilia insulară, pe care o ruină el la cucerire. Kleemann vorbesce la 1760 de Chilia-Veche, actualul sat dobrogén, spuind, că «n'a mai rămas nimic din acest loc numit din vechime Lykostomon», noţiune căpătată, de sigur, de la locuitori. (5) În Di (1) Ibid., p. 84, 89; ibid., p. 5, No. 2; p. 6, No. 1. (4) Iorga, Acte şi Fragm., III, p. 85; cf. p. 89. |