tului, singura administrațiune creştină lăsată să trăiască de cuceritori. Ce puteà să se alégă din problematicele deposite de documente ale unor cetăţi moldovenesci, cu o cultură evident mai slabă decât cultura din ţările Imperiului de Résărit?

Imposibilă din punctul de vedere al istoriei locale, al vieții particulare, de oraş, istoria Chiliei şi Cetăţii-Albe póte fi întreprinsă însă din alte puncte de vedere decât al existenţei lor separate şi înguste. Istoria exterióră, politică, a acestor douě cetăți se póte face. Și istoria acésta e interesantă în gradul cel mai înalt, pentru noi întâiu, şi chiar pentru popórele vecine, astăḍi saŭ în alte timpuri, cu pămîntul Moldovei saŭ al Ţĕriă-Românesci. Iată de ce:

Chilia a fost rînd pe rînd castel bizantin, întreposit genoves, cetate de graniță munténă, debuşeŭ comercial şi bulevard de spre Turci şi aliații lor al Moldovei, cetate mărginașă turcéscă saŭ turco-tătară. În Cetatea-Albă aŭ stat póte Cumanii şi Bizantiniă, cu siguranță Genovesii, Moldovenií, Turciì iarăşă și Tătarii. Și fie-care schimbare de stăpânire n'a fost un accident neînsemnat, ci resultatul uneĬ mari schimbări economice saŭ politice, concretisarea aceleĬ schimbări. Când stégul genoves s'a împlântat pe zidurile Chiliei şi Cetăţii-Albe, acésta însemnà stabilirea influenţei comerciale, monopolului comercial genoves pe Marea Négră şi la Dunărea-de-jos; când Mircea ocupă cetatea, acésta însemnà fundarea «Basarabiei» răsăritene, excluderea de la gurile rîului, nu numai a supremaţiei italiene, dar și a stăpânirii bizantine şi bulgare, sub care acea supremație economică se întemeiase şi puteà să trăiască; când Cetatea-Albă a primit în zidurile sale un Pârcălab de-al lui Alexandrucel-Bun, acésta însemnà că Moldova și-a atins hotarul necesar spre sud, atunci când aveà cursul Nistrului; însemnà că viéta sa isolată economicesce se mântue, şi însemnà iarăşă că Statul românesc mai tîner de spre Polonia eşià de sub influența celui-lalt; cucerirea Chilieí de către acelaşi Domn represintà întregirea acestei opere de fortificare și completare firéscă a Moldovei; presenţa Ungurilor în Chilia înfăţişà încetarea ori-cărei politice demne și personale în ţările românesci, încătuşate de puternicul sprijin al lui

Hunyadi, guvernatorul Ungariei; reluarea Chiliei de Ştefancel-Mare dovedià că Alexandru-cel-Bun îşi găsise un urmaş vrednic, care nu înţelegeà să părăséscă nimic din cuceririle străbunului; iar perderea celor douě cetăți dunărene pecetluià îngenuchiarea către Turci, anunțà regimul tributului şi ostaticilor.

Ca istorie de hotare, istoria Chiliei şi Cetăţii-Albe e o istorie însemnată şi fórte interesantă. Însă însemnătatea lor politică nu se mântue aici. În «Basarabia» cucerită trăià póte un spirit separatist. Ori-cum, de la mórtea lui Alexandru-cel-Bun înainte, teritoriul acesta, acéstă provincie moldovenéscă, a fost adese-ori un Stat cu capitala sa, cu Domnii sĕi. Un Domn în Sucéva, unul în Cetatea-Albă, n'a fost un fenomen rar în istoria Moldovei de la Alexandru I până la Ştefan-cel-Mare. A urmărì şi explicà formaţiunea, durata şi contopirea acestui Stat face parte natural din subiectul nostru şi forméză încă una din însemnatele probleme de istorie pe cari le îmbrăţişéză.

În 1484, Sultanul Selim puse mâna pe Dunărea-de-jos. Sub Ştefăniță încă, Turcii încercară să lărgéscă raiaua oraşelor cucerite. Purtarea provocătóre a lui Petru Rareş le dădù pretextul de care aveaŭ nevoe şi teritoriul Chiliei şi Cetăţii-Albe cuprinse tot «unghiul», -téra dintre Prut, Nistru, Chişinău şi Dunăre,-- devenì întreg Bugécul. Suntem aduşă ast-fel a studià istoria acestei hrăpiri, acestei importante modificări de chartă, care e unul din cele mai pline de urmări evenimente din istoria nóstră. Anexarea turcéscă a Bugécului erà numai o încălcare politică; némul nu suferià o perdere; sub sangeacul dunărén al Sultanului poporațiunea. moldovenéscă urmà înainte a ocupà pămîntul stăpânit numai de alţii. Într'o epocă, pe care nu sciu s'o fi stabilit cineva până acum, se petrecù însă o schimbare gravă în condițiunile nostre naționale.

Tătarii se aşezară, întâiu ca óspeți, adese-ori goniți, apoi ca locuitori de drept, înaintea cărora trebuiră să se retragă Moldovenii. Se retraseră, goniță de ciambururi, nu numaĬ vechii stăpânitori ai pămîntului, ci și vecinii până departe. O nouă <pustie a Geţilor» se întinse până sus în Moldova

răsăriténă, iar în Apus până la cursul Siretului. Huşiul póte, Fălciul, Tecuciul deveniră aprópe nisce oraşe părăsite.

De stabilirea Tătarilor în Bugéc, de relațiunile lor cu Turcii din cetăţi, de situaţiunea lor faţă cu aceștia, de înfăţişarea ţării sub dînșii, de relațiunile lor politice cu Principatele nu s'a ocupat până acì nici unul din istoricii noştri: expunerea subiectului nostru întreg reclamă însă şi lămurirea acestor lucruri, cari n'aŭ fost încă prețuite după cuviinţă.

Căci, deslipite de trupul ţării, Chilia şi Cetatea-Albă n'aŭ devenit străine pentru noi: de drept, ele nu s'aŭ putut înstrăină nici o dată şi, de fapt, ele aŭ continuat, măcar în parte, să fie canalul prin care bogățiile ţării se scurgeaŭ în străinătate. Relațiuni comerciale, religióse-episcopia, care îmbrăţişà tóte oraşele incălcate de Turci de la noi, culturale-trimitere de cărţi, odăjdii, clădiri şi reparări de biserică, — ne-au reunit tot-de-auna cu aceste membra disiecta ale patriei. Nu numai că nu le-am uitat, dar am păstrat speranţa că le vom avé odată: aşà a credut Ștefan, aşà a dorit Petru Rareș și, după dînsul, cele mai luminate spirite ce aŭ domnit peste Moldova, până la Fanarioți: Despot, Ioan-Vodă-celCumplit, Aron-Vodă, Michaiŭ-Vitézul, Petriceicu, Constantin şi Dimitrie Cantemir. Expediţiunile de recuperare şi proiectele de recâştigare fac parte, firesce, din istoria românéscă a Chilieĭ şi Cetăţii-Albe. Și nu cred să se găséscă inutilă povestirea pe scurt a împrejurărilor carĭ ne-aŭ restituit, pentru atât de scurtă vreme, cheile Moldovei la Dunărea-de-jos. S'ar puté ca manuscriptul acesta să devie o carte, cartea să fie cetită şi să amintéscă unor ómeni, cari uită atât de întristător de lesne, lucruri pe cari ar fi o crimă să le uităm.

Din punct de vedere absolut românesc, se póte face deci o istorie politică a celor două cetăță până în dilele nóstre, şi am arătat că acéstă istorie póte fi, prin sine, interesantă.

Tot aşà de interesantă póte fi și istoria economică a celor douě oraşe. Cum aŭ avut nevoe Genovesii de dînsele și ce aŭ însemnat ele ca centru de comerţ sub administrațiunea negustorilor italiení? Pentru a răspunde la acésta, trebue să petrecem cu ochii, repede, întréga istorie a comerciului Mării Negre apusene în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Ce aŭ adaos

ele la prosperitatea economică a Ţĕrii-Românescă şi Moldovei? Prin ele ce legături de comerţ s'aŭ stabilit de ai noştri, cu cine și prin cine? Cari ne-aŭ fost furnisorii şi cumpărătorii până la 1484 și intermediariì? E de nevoe o ochire asupra comerţului nostru cu Răsăritul, asupra legăturilor nóstre cu misiții galiţieni din Lemberg și Cracovia. După 1484, apoi, cum s'aŭ schimbat drumurile nóstre de comerţ şi întru cât? Până la ce grad Bugécul a format o unitate economică separată de Moldova? Aici trebue să intre istoria începuturilor Galaţilor şi Brăilei, istoria decăderii comerciale a Chiliei şi Cetăţii-Albe.

Acesta e planul lucrării, plan care mi se pare natural, precum e natural a căutà să se stórcă unui subiect tot interesul de care e capabil. (1)

(1) Lucrarea va fi urmată de un indice bibliografic, care va completà indicaţiunile sumare din note. E necesară însă de la început observaţiunea că documentele reproduse de d-1 N. Densuşianu în colecţiunea Hurmuzaki aŭ fost utilisate în ediţiunile lor anterióre. Acésta, nu pentru a face un lux naiv de erudiţiune, ci pentru că, culegerea d-lui Densuşianu fiind basată pe o selecțiune arbitrară saŭ pe o adunare negligentă, ne-am convins îndată că nu ofere garanţii de despoiare completă. Ne-am adresat deci, neapărat, la isvórele directe şi le-am citat, firesce, numai pe acelea.