garia, nu conteniră cu perderea stăpânirii politice asupra Chiliei şi Cetăţii-Albe. Începutul erà făcut, drumuri deprinse, corespondenţă şi locuri de deposit găsite, colonii resistente stabilite în cele douě oraşe. Înainte de a revenì la Genovesi, ca factor politic în apărarea Mării Negre, ne vom ocupà de ei ca factor comercial în intervalul dintre 1410 şi 1453 într'un capitol următor. (1)

(1) Cap. VI.

CAPITOLUL IV.

Stăpânirea Domnilor Munteniei și Moldovei asupra Chiliei și Cetăţii-Albe până la mórtea lui Alexandru-cel-Bun (1432).

E sigur că stăpânirea genovesă a fost înlocuită în Chilia prin stăpânirea lui Mircea, Domnul Ţării-Românescă, după anul 1403. Dupá 1410, Cetatea-Albă a devenit moldovenéscă sub Alexandru-cel-Bun. În sfîrşit, Domnul Moldovei a isbutit înainte de mórtea lui Mircea să pue mâna pe Chilia. Să încercăm a fixà în ce împrejurări aŭ putut să se facă aceste schimbări de hotare.

După d-1 Hasdeŭ (1), expedițiunea făcută de VladislavVoevod, ar fi dat Tĕrii-Românesci gurile Dunării. Expediţiunea s'a făcut înainte de data documentului, care ne-a transmis-o: «după 15 Iulie 1372». Duşmaniă eraŭ «Turcii păgânĭ» şi Ţarul de Târnova, în Bulgaria», Şişman. Se împotrivesc însă acestei explicațiuni atrăgětóre câte-va fapte: anume existența pe la 1372 a Bulgariei maritime, care, după Schiltberger, se întindeà «unde Dunărea se varsă în mare» (2) și, pe de altă parte, titlul pe care-l pórtă Vladislav în însușă documentul, care menționéză succesul contra Ţarului târnovén. Nici o menţiune de stăpânire a Dunării până la Mare şi ţările tătăresci, de putere asupra Silistriei, ci acelaşi titlu

(1) În lucrarea sa asupra lui Negru-Vodă, p. cCXX, CCLXXIX-LXXX; Zimmermann-Werner-Müller, II, p. 386-7.

(2) V. mai sus, p. 51.

ca și în 1368 aprópe (1): «Domn muntén, Ban de Severin şi Duce de Făgăraş».

În aceeaşi lucrare, d-1 Hasdeŭ atribue luí Radu, tatăl şi predecesorul lui Mircea-cel-Mare, un document, purtând data îndreptată de 1419 şi în care titlul domnesc e «Ion Radu, Marele-Voevod și Domn, stăpânind şi domnind tótă ţéra Ungro-Vlachia şi peste munță, şi încă peste țările tătărescă, și Ducele Amlaşului și al Făgărașului și Domn al BănieĬ Severinului şi pe ambele laturi ale Dunării până la Marea-ceamare (Mare Maius) şi stăpân al Silistrieĭ». (2) Ar vorbì, crede d-sa, pentru o dată aproximativă de 1379, acest titlu însuşi, care corespunde epocei celei mai strălucite a Basarabilor, şi pomenirea stareţului de Cozia Sofronie, adeverit documentar în 1387, dar nu în 1388. Însă, cum observă tot d-1 Hasdeŭ, Sofronie e un nume călugăresc destul de comun; iar stăpânirea efectivă asupra unor teritorii lasă urme în titulatura unui Principe, multă vreme după încetarea ei. E mai lesne a admite acésta decât a atribuì o mare extensiune teritorială unui Domn despre care nu se scie să fi făcut vre-o ispravă răsboinică peste Dunăre. (3)

Cu siguranţă însă întîmpinăm titlul de stăpân şi Domn a tótă ţéra Ungro-Vlachiei şi peste munți în 1387. Douě (?) documente ale lui Mircea, ambele din acest an şi ambele fără dată de lună, publicate de doi învățați deosebiță, şi de provenienţă deosebită, daŭ Domnului Ţĕrii-Românescă stăpânirea peste «terile tătăresci», «ambele maluri ale Dunării până la Marea-cea-mare» şi cetatea Silistriei». (4) Trei ani mai târdiŭ, într'un act latin din 20 Ianuarie 1390, într'un act

(1) V. Hurmuzaki, I, p. 144—5.

(2) Hasdeŭ, l. c., p. CCLXX și urm. Documentul e reprodus și în facsimile la sfîrşitul volumuluĬ d-lui Hasdeŭ.

(3) D-1 D. Onciul, care a vědut originalul, face asupră-i minuțióse observaţiuni, din carì resultă că avem a face cu un document de la Mircea saŭ Michail-Vodă, ținut în curent, ca titulară și dată, sub Radu Prasnaglava, succesorul lui Michail (Originile Principatelor române, 1899, p. 204).

(4) Cipariu, în Archiva pentru filologia şi Istoria (Blaj 1867), p. 77-8; cf. p. 37; Hasdeŭ, Ist. crit., ed. a 2-a, p. 5. Cf. Venelin, p. 9 ( pe la 1382 »[?]); Miletică şi Agură, în Sbornic, IX (1893) (acelașă ca în Cipariu; fără dată. Dar probabil și documentul citat de d. Hasdeŭ e același), p. 327–8.

de alianţă cu Polonia, titlul lui Mircea e Despot al ţărilor lui Dobrotică şi Domn al Silistriei» (1), deşì Ivanco trăià la acéstă dată. La 6 Iulie 1391, o confirmare a tractatului din 1390 cuprinde, în altă ordine, titlul de mai sus. (2) La 27 Decembre din anul 1392 un document intern numesce pe Mircea «Domn a tótă Téra-Românéscă, din munţi până la hotarele Tatariei, şi stăpân vecinic al Făgăraşului». (3) În 1395, tractatul cu Ungaria n'are decât titlurile ordinare. (4) Trei documente nedatate, dintre cari douě puse fără dreptate și, în ori-ce cas, fără probabilitate, de editori în 1407 și 1409, cuprind titlul din 1387. (5) După Nicopole, la 11 Maiŭ 1399, document intern pomenind stăpânirea trans-danubiană. La 16 Septembre 1403, într'o nouă confirmare a tractatului cu Polonia, titlul domnesc e scurt: numai mare Domn al ţării băsărăbesci». (6) Dar, la 23 Novembre 1406, stăpânirea peste malul drept al Dunării şi Silistrieĭ e iarăşă afirmată (7). Un tractat din 1411 nu coprinde titluri trans-dunărene, dar mântuie cu «etc>. (8) În fine, o scrisóre din Giurgiu, 10 August, fără an, către Regele Poloniei, cuprinde forma nouă de «stăpân al multor oraşe turcesci». (9)

Cât privesce Domnul intercalat în domnia lui Mircea şi ceĭ cari îi succed, rivalul acestuia Vlad se numesce în 1396 numai « Voevod al Basarabiei, precum şi Comite de Severin» (10);

(1) Hurmuzaki, I, p. 322. Document din 1387, fără titlul dunărén, în Arch. ist., III, p. 190–3.

(2) Ibid., p. 334--5.

(3) Ibid., p. 341-2 saŭ Transilvania, V,

p. 151.

(4) Fejér, X2, p. 270; Transilvania, V, p. 163; Hurmuzaki, I2, p. 359–61 (după Pray, Dissert., p. 144--6).

(5) Agură și Miletică, în Sbornik, p. 328, 329, 329–31.

(6) Venelin, p. 18-9; Mem. soc. din Odesa, IV, p. 322; Hurmuzaki, I2, p. 824-5. Cf. p. 825-6.

(7) Venelin, p. 22-3. Cf. privilegiul din 1409 pentru negustorii poloni și lituani, in Arch. ist., I1, p. 4, No. 1.

(8) Hurmuzaki, I2, p. 472--3.

(9) Mem. soc. din Odesa, IV, p. 322–3; Hurmuzaki, 12, p. 825-6. (10) Hurmuzaki, I2, p. 374-5; Dogiel, I2, p. 623; Fejér, X8, p. 414-6. Resumat de Cromer, ed. din Basel, cartea a XV-a, p. 381.

Michail, fiul lui Mircea, se scrie numai « Voevod muntén› în 1418, și tot aşà se întituléză, de pildă, Dan din 1426. (1)

De aici resultă că afirmațiunea stăpânirii peste Dunăre se observă întâiŭ în 1387, că ea persistă, cu deosebiri de formă, în domnia lui Mircea, că rivalul seŭ pus de Turci o părăsesce, și că ea dispare aprópe cu totul sub succesorii sĕí. Unul din documentele din 1387 (2) arată că stăpânirea erà efectivă, cuprindênd şi ordin de a respectà privilegiul pentru căpitanii» de Silistria. O parte din ţărmul Bulgariei târnovene şi o parte din moştenirea lui Dobrotică aŭ trecut deci la Mircea după slăbirea saŭ mórtea Despotului de Kalliakra şi póte după lupta de la Pločnik, în care Turcii au fost învinşi de o coaliţiune balcanică. (3) Cuceririle acestea aŭ fost luate Munteniei de Turci la stabilirea lui Vlad în 1395, redobândite, nu se pote sci în câtă întindere şi pentru câtă vreme, de Mircea, după restabilirea lui. În sfîrşit, oraşele «turcesci>> stăpânite de el în a doua periódă a vieții sale le ţineà póte, nu fiind-că le cucerise, ci fiind-că fusese date de Turci vasalului lor.

Examinarea altor isvóre întăresce aceste conclusiuni. Vom vedé însă că şi din acestea nu ese nici o lămurire asupra stabilirii Muntenilor în Chilia după Genovesi.

La 1387, Principii bulgari liberi refusase contingentul militar. Îndată după mântuirea campaniei nenorocite din Serbia, încă în 1387 saŭ în 1388, Ali-Paşa căpătă ordin să năvăléscă în teritoriile lui Şişman şi Ivanco, care, ocupat din acéstă causă, se grăbise a încheià un tractat defavorabil cu Genovesii. După Neşri, şeful Turcilor ieà «Venzina», numită şi «Ventzina», «Venutzena» (Venčina?), încércă în zadar să ieà Varna, care erà a lui «Dobriţa», şi se grăbesce a alergà întru întîmpinarea Sultanului, care, prin singură presenţa

(1) Transilvania, V, p. 220-1; Engel, I, p. 164, nota; Miletici şi Agură, p. 331-2; Arch. ist., I, p. 118-9; Col. l. Traian, V, No. 6; Hurmuzaki, I2, p. 502, 534, No. 445. Cf., pentru titlul domnesc muntén, Kalužniacki in Akta, l. c., p. 23, nota 3.

(2) Cel publicat de Cipariu-Miletică și Agură (saŭ în forma publicată de ei).

(3) Jireček, Gesch. der Bulgaren, p. 340.